„Brazilienii lui Șahtior pot să ucidă orice apărare”** Raț: „Tuturor le va fi greu cu noi”

Redactor:
Robert Zamfir
  • Publicat:
  • Actualizat:

Șahtior a câștigat la Roma și a adâncit criza italienilor.
Mircea Lucescu a fost lăudat de Ranieri, care compara echipa
ucrainienilor cu Barcelona, iar italienii îl regretă pe fostul
antrenor din Serie A. Răzvan Raț se gândește la visul lui Il Luce,
sferturile Ligii: „Oricărei echipe îi va fi greu cu noi”

„Pentru Șahtior a fost important că a intrat foarte repede
in joc după golul primit, e adevărat și cu puțin noroc. Jadson
leagă jocul lui Șahtior, e liantul echipei, când nu l-au avut pe
teren au suferit mult și în campionat. Brazilienii lui Șahtior sunt
foarte tehnici, dar au și viteză, pot sa ucidă orice aparare. Roma
e măcinată de probleme, se vorbește de vânzarea clubului, e bine că
Șahtior i-a prins în situația asta. Totuși, nimic nu e jucat, Roma
poate sa întoarcă rezultatul”,
a declarat Adrian Neaga la
Dolce Sport.

Raț:
„Toți vor avea viață grea cu noi”

„E o victorie de care sunt bucuros, dar trebuie să rămânem
cu picioarele pe pământ. Avem mult de muncit la Donețk, așa că va
fi greu și acasă. Ne-am impus pentru că dispunem de jucători
rapizi, cu tehnicitate foarte bună și oricărei echipe îi e greu cu
noi. Am câștigat și avem un avantaj moral, dar nu ne putem
considera calificați”
, a spus și Răzvan Raț

Lucescu:
Victoria este meritată, spectatorii nu știu cât de greu ne-a fost
să jucăm împotriva Romei


„Rezultatul este foarte bun și îl merităm. Șahtior este o echipă
bună, care a ajuns pe merit în această fază a competiției. Însă
nici măcar spectatorii nu știu cât de greu ne-a fost să jucăm
împotriva echipei AS Roma. Am avut noroc – adversarii au devenit
nervoși, iar noi am fost bine organizați și rapizi pe contraatac.
În repriza a doua AS Roma a jucat cu adevărat bine. Returul va fi
foarte dificil, rezultatul este greu de prevăzut de acum. Vom vedea
la Donețk cine merită să se califice”
, a spus
Lucescu

Echipa pregătită de Mircea Lucescu, Șahtior Donețk, cu fundașul
Răzvan Raț integralist, a învins, miercuri, în deplasare, cu scorul
de 3-2 (3-1), formația italiană AS Roma, cu portarul Bogdan Lobonț
rezervă, în prima manșă a optimilor de finală ale Ligii
Campionilor.

Golurile învingătorilor au fost marcate de Jadson ’29, Douglas
Costa ’36 și Luiz Adriano ’41, în timp ce pentru gazde au înscris
Perrotta ’28 și Menez ’61.

Partida retur va avea loc la 8 martie.

Urmărește ProSport.ro pe Google News
Știri despre
Pe aceeași temă
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Cauza morții Andreei Cuciuc, fiica artistului Igor Cuciuc. Ce au descoperit medicii legiști la autopsie 😢
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Ajax își schimbă sigla: cum arată cea nouă
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Legenda boxului vs. fenomenul digital: Cum s-au pregătit Mike Tyson și Jake Paul pentru confruntarea anului?
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
Kosovo a obţinut o victorie istorică, la o zi după scandalul din meciul cu România
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
FOTO | Ultraşii albanezi şi-au dat în petec: au jignit România cu un mesaj agresiv, chiar înaintea meciului naţionalei
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Cum să cureți eficient caloriferele. Trucuri simple pentru a îndepărta praful și murdăria dintre elemenți
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
Bahmuțeanu și Dumitru Dragomir, circ în direct. Și-au aruncat cuvinte grele: Ești misogin, prost și îngâmfat / Hai sictir, javră!
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte bună…
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că varza murată ar fi foarte…
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Cu cât s-au scumpit apartamentele în ultimul an. Un oraș mult mai mic decât Bucureștiul conduce clasamentul
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
Trăsătura SURPRINZĂTOARE pe care o au toți CÂINII inteligenți!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a luat banii fiicei lor!
16 săptămâni de iad! Transformarea unui celebru milionar, după ce a dat faliment, iar fosta soţie l-a acuzat că a…
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Adevăratul motiv pentru care Silviu Prigoană s-a retras din masonerie. Ce înseamnă gradul 33, de fapt
Permis de conducere FĂRĂ examen. S-a schimbat legea din octombrie 2024
Permis de conducere FĂRĂ examen. S-a schimbat legea din octombrie 2024
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Igor Cuciuc își urlă neputința: Andreea, întoarce-te acasă! Durere sfâșietoare
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Tastatura ce schimbă jocul în materie de personalizare
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Presa germană: FDP voia să iasă din coaliţie cu două luni înainte de căderea Guvernului
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Ce indică scurgerile aflate sub mașină? Probleme mai puțin știute
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la nuntă
Culiță Sterp și Daniela Iliescu s-au căsătorit în secret. Tânăra este însărcinată pentru a doua oară. Primele imagini de la…
×